Programul Casa Verde
Care este obiectivul programului?
Scopul programului “Casa verde” este îmbunătățirea calității aerului, apei și solului prin reducerea gradului de poluare cauzata de arderea lemnului si a combustibililor fosili utilizați pentru a produce energia termică folosite pentru încălzire și obținere de apă calda menajeră, precum si stimularea utilizării sistemelor care folosesc în acest sens sursele de energie regenerabila, nepoluante, prin finanțarea din Fondul pentru mediu a proiectelor privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire.
De când și până când se depun proiectele?
Proiectele pot fi depuse începând cu data de 10.10.2016, până la data de 24.10.2016
Finanțarea programului “Casa verde” se realizează din veniturile Fondului pentru mediu, și este un program care se desfașoară prin sesiuni multianuale. Suma alocată sesiunii, distribuită pe județe conform numărului de locuitori, se publică odată cu anunțarea deschiderii sesiunii de depunere a dosarelor de finanțare, prin dispoziție a președintelui Administrației Fondului pentru Mediu.
Câți bani se pot solicita?
Prin programul “Casa verde” finanțarea se acordă astfel:
a) până la 3.000 lei, pentru instalarea panourilor solare nepresurizate;
b) până la 6.000 lei, pentru instalarea panourilor solare presurizate;
c) până la 8.000 lei, pentru instalarea pompelor de căldură, exclusiv pompele de căldură aer aer.
Ce fel de proiecte sunt finanțate prin program?
Prin “Casa verde” se finanțează următoarele sisteme de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv cele destinate înlocuirii sau completării sistemelor clasice de încălzire:
a) instalarea de panouri solare presurizate/nepresurizate;
b) instalarea de pompe de caldura, exclusiv pompele de caldura aer-aer.
Care sunt criteriile de eligibilitate a solicitantului?
1. Este considerat eligibil (adică poate depune proiect) solicitantul care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
a) este persoana fizică și are domiciliul pe teritoriul României;
b) este proprietar/coproprietar al imobilului-teren si al imobilului-construcție pe care se implementează sistemul de încălzire pentru care se solicită finanțare; imobilele nu trebuie să facă obiectul unui litigiu in curs de soluționare la instantele judecătorești, vreunei revendicări potrivit unei legi speciale sau dreptului comun, unei proceduri de expropriere pentru cauza de utilitate publica;
c) nu are obligații restante la bugetul de stat, bugetul/ bugetele local/locale, conform legislației naționale in vigoare;
d) în activitatea desfășurată anterior începerii proiectului nu a fost condamnat pentru infractiuni impotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă;
e) nu a mai primit finanțare în cadrul aceluiași program pentru același imobil în sesiunile derulate anterior.
2. Nu este eligibil solicitantul care deține în proprietate un imobil format din teren cu una sau mai multe construcții, dintre care unele părți sunt comune, iar restul sunt proprietăți individuale, pentru care se întocmesc o carte funciara colectivă și câte o carte funciară individuală pentru mai mult de două unități individuale, apartamente – locuințe, aflate în proprietate exclusivă, care poate fi reprezentată de locuințe și spații cu altă destinație, după caz.
Care sunt criterii de eligibilitate a proiectului?
Este eligibil proiectul care vizează realizarea unui sistem de încălzire care utilizează energie regenerabilă conform cu scopul programului si cu prevederile prezentului ghid.
Ce fel de cheltuieli sunt eligibile? (cum pot fi folosiți banii?)
1.Sunt considerate cheltuieli eligibile cele efectuate pentru:
a) achiziția de sisteme de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv a celor destinate inlocuirii sau completării sistemelor clasice de încălzire;
b) cheltuielile cu montajul și punerea în funcțiune a sistemului;
c) taxa pe valoarea adaugată (TVA).
2. Sunt considerate eligibile numai cheltuielile efectuate după semnarea contractului de finanțare nerambursabilă.
Care sunt etapele pentru accesarea programului “Casa verde”?
Pentru accesarea finanțărilor prin “Casa verde” populația are de parcurs 5 pași, astfel:
Pasul 1: Depunerea dosarului de finanțare la Agenția Teritorială de Protecția Mediului.
Pasul 2: Urmărirea site-ului AFM pentru decizia de acceptare în Program.
Pasul 3: Semnarea contractului de finanțare cu Administrația Fondului pentru Mediu.
Pasul 4: Demararea lucrărilor
Pasul 5: Depunerea cererii de decontare a lucrărilor în termen de maximum 12 luni de la data semnării contractului de finanțare.
Unde și cum se depun proiectele (cererile de finanțare) ?
Depunerile se fac în sesiunea programată între data de 10 și 24 octombrie, la sediile agențiilor pentru protecția mediului din județele de reședință, conform ghidului solicitantului și anexelor acestuia.
Documentație – ghidul solicitantului și anexele la ghid plus alte detalii despre acest program, găsiți pe website-ul programului: http://www.afm.ro/casa_verde.php