Noi reguli pentru PFA si II! Vezi ce schimbări majore intră în vigoare!

Noi reguli pentru PFA si IIÎncepând cu data de 17 ianuarie 2017, persoanele fizice autorizate (PFA) și întreprinderile individuale (II) urmează să aibă o serie de  limitări referitoare la clasele de activitate (coduri CAEN) pentru care pot obține autorizație și referitoare la numărul de angajați pe care-l pot avea PFA-urile sau II-urile. Aceste măsuri sunt incluse într-un act normativ publicat în Monitorul Oficial, în toamna anului trecut – este vorba despre Legea nr. 182/2016 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 828 din 19 octombrie 2016 și va intra în vigoare în 90 de zile de la publicare, deci din data de 17 ianuarie 2017.

Care sunt modificările pentru PFA ?

  1. Persoanele fizice autorizate (PFA) pot obține autorizare pentru maximum cinci clase de activități prevăzute de Clasificarea activităților din economia națională (CAEN). Până anul acesta nu existau restricții în acest sens. Cei care sunt autorizati pentru mai mult de cinci clase CAEN vor trebui să se prezinte la Registrul Comerțului pentru modifiări.
  2. Persoanele fizice autorizate (PFA) vor avea și restricții privind numărul de  angajați,  de acum putând avea maximum trei angajați, astfel că „PFA poate desfășura activitățile pentru care este autorizată, singură sau împreună cu cel mult trei persoane, angajate de aceasta, în calitate de angajator, cu contract individual de muncă, încheiat și înregistrat în condițiile legii”. (până anul acesta limita era de maximum 9 angajați)

Conform legii nr. 182/2016, rămâne neschimbat faptul că Persoanele fizice autorizate (PFA) pot să colaboreze cu alte entități: „În scopul exercitării activității/activităților pentru care a fost autorizată, PFA poate stabili relații contractuale, în condițiile legii, cu orice persoane fizice și juridice, cu alte PFA, întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale, pentru efectuarea unei activități economice (…)”.

Care sunt modificările pentru II ?

  1. Conform noii legi, Intreprinderile Individuale (II) pot obține autorizare pentru maximum zece clase de activități prevăzute de Clasificarea activităților din economia națională (CAEN). Până anul acesta nu existau restricții în acest sens. Cei care sunt autorizati pentru mai mult de 10  clase CAEN vor trebui să se prezinte la Registrul Comerțului pentru modifiări.
  2. Intreprinderile Individuale (II) vor avea și acestea restricții privind numărul de  angajați,  de acum putând avea maximum 8 angajați (“terțe perosane”). Până anul acesta ne existau limitări în acest sens, pentru II.

În cât timp trebuie operate modificările la Registrul Comerțului?

Legea nr. 182/2016 intră  în vigoare  începând cu data de  17 ianuarie 2017. În acest sens, documentul prevede că, în cel mult doi ani de la intrarea sa în vigoare. Legea spune așa:

„În termen de 2 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, persoanele fizice autorizate și întreprinderile individuale al căror număr de activități incluse în obiectul de activitate este mai mare decât cel prevăzut la art. 16 alin. (1) (cinci clase de activități, pentru PFA – n. red.), respectiv art. 24 alin. (1) (zece clase de activități, pentru II – n. red.) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008 (…),  solicită oficiului registrului comerțului competent modificarea, în mod corespunzător, a mențiunilor din registrul comerțului referitoare la obiectul de activitate”

Astfel, începând de astăzi, PFA,  și II se vor putea prezenta la Registrul Comerțului pentru schimbarea formei de organizare. Iar modificarea mențiunilor referitoare la obiectul de activitate și emiterea noilor certificate de înregistrare se vor face în mod gratuit.

Ce se întâmplă dacă modificările prevăzute nu se aplică în termen de 2 ani?

În cazul în care termenul de doi ani prevăzut de lege pentru operarea modificărilor necesare nu se va respecta PFA -urile și II vor fi radiate de către reprezentanții Registrului Comerțului. Legea nr. 182/2016 spune așa:

„În termen de 60 de zile de la împlinirea termenului prevăzut la alin. (1) (17 ianuarie 2019 – n. red.), oficiul registrului comerțului radiază, din oficiu, persoanele fizice autorizate și întreprinderile individuale care nu și-au îndeplinit obligația prevăzută la alin. (1) (modificarea obiectului de activitate – n. red.). Transferul drepturilor și obligațiile din patrimoniul de afectațiune, dacă acesta a fost constituit, potrivit legii, se realizează cu respectarea drepturilor creditorilor asupra fiecărei mase patrimoniale”.

Infiintare PFA

UPDATE! Din februarie 2017, o mare parte din taxele de înființare pentru PFA și firme, de la Registrul Comerțului, au fost eliminate!

Totul despre înfiinţarea PFA

Una din marile nelămuriri ale celor care doresc să se autorizeze ca PFA, este aceea că nu ştiu dacă se pot autoriza pe mai multe domenii de activitate.PFA Această nelămurire am a avut-o şi eu, până când am demarat procedurile de autorizare şi am constatat că poţi activa ca PFA pe oricâte domenii doreşti, cu condiţia să ai dovada calificării profesionale pentru fieacare domeniu. De exemplu eu sunt autorizat pe 4 domenii de activitate.  Domeniile de activitate se aleg conform cu CAEN Rev. 2, care poate fi consultat AICI.

În principiu, demersurile pentru înfiinţarea PFA, durează 3 zile. După ce vă hotărâţi să vă autorizaţi ca PFA, primul pas este deplasarea la Oficiul Registrului Comerțului din Județul dumneavoastră. Lista completă a rețelei ORC, cu adresa sediului din fiecare județ, o puteţi consulta AICI.

În mare, actele necesare pentru înfiinţarea PFA sunt:

1)  copie după cartea de identitate, 2 exemplare, pe care scrieţi conform cu originalul, numele complet şi semnaţi,

2)  copie după diploma de studii/ atestate/ sau copie după cartea de muncă, pentru dovedirea calificării profesinale pentru domeniul/domeniile pentru care doriţi să vă autorizaţi.  Pe fiacare pagină trebuie scris conform cu originalul numele complet şi semnat. Toate diplomele şi calificările trebuie să fie în limba română.

3)  Act de proprietate pentru spaţiul unde va fi sediul profesional. Dacă nu aveţi act de proprietar, trebuie prezentat un contract de comodat între dumneavoastră şi titularul spaţiului. Contractul nu trebuie înregistrat la notariat, e suficient să fie semnat de ambele părţi. Un model de contract de comodat puteţi vedea AICI.

4)  În cazul în care locuiţi la bloc, şi doriţi ca sediul să fie în apartamentul în care locuiţi, va trebui să obţineţi acordul vecinilor de pe orizontală şi verticală (stânga – dreapta, sus – jos) şi al asociaţiei de propreitari, dacă există. De asemenea şi în cazul în care locuiţi la casă, care are perete comun cu un alt locatar, va trebui să obţineţi acordul acelui vecin.

5)  Documente/Formulare tip pe care le completaţi la Registrul Comerţului.

6)  Un dosar cu şină

Deci, actele necesare se împart în două categorii, astfel

1) –  acte/documente personale, cu care veniți de acasă și

2) – documente/formulare tip,  pe care le obţineţi de la Registrul Comerțului,  de la biroul de Informare Inițială, formulare care trebuie completate. Acestea se găsesc și online, astfel că se pot completa de acasa, dar ar fi mai bine să le completaţi la ORC, pentru a evita eventualele greşeli de completare.

Dacă mergeţi pregătiţi cu toate actele şi totul decurge bine, se poate finaliza totul cu doar două vizite la Oficiu Registrului Comeţului – una în care depuneți actele și alta în care veţi ridica autorizația de funcționare şi certificatul constatator.

Costuri de înfiinţare PFA

Tarifele plătite către ORC, pentru înfiinţarea PFA sunt în total de 246 de lei, astfel:

1) 72 de lei Taxa de Verificare şi rezervare a denumirii firmei;

2) Apoi, după primirea dovezii de rezervare a denumirii, veţi mai achita 174 de lei.

Documente din partea Registrului Comerțului (cu link spre formulare):

Cu avizul din partea asociației de proprietari mergeți la cei 4 vecini sau câţi sunt, cu care împărțiți o latură a apartamentului – stânga, dreapta, sus, jos.

Cererea de verificare a disponibilității o atașați unei copii după buletin și unei chitanțe în valoare de 72 de lei pe care o obțineți de la Casieria din cadrul Registrului de Comerț și mergeți cu ea la ghișeul care se ocupă cu verificarea și rezervarea numelui firmei.

În cazul PFA, numele firmei va fi chiar numele dumneavoastră, urmat de sintagma “Persoană Fizică Autorizată”,  în formatul următor:

NUME PRENUME PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ.

După 30 de minute vi se va elibera o DOVADĂ privind disponibilitatea și rezervarea firmei, pe care o veți atașa la dosarul cu acte de depus.

În acest timp puteţi apela la biroul de asistență din cadrul Registrului de Comerț pentru a primi ajutor în redactarea celorlalte documente. Acest serviciu este contra cost , în jur de 20-30 de lei, şi este util pentru a fi siguri că documentele sunt completate corect. Dacă aveţi deja formulare completate de acasă, trebuie să așteptați de oră, până vi se eliberează  dovada rezervării denumirii firmei. 

Pe specimenul de semnături completați la FIRMA: NUME COMPLET PFA și la câmpul 1) din nou NUME COMPLET PFA + cod numeric, serie și nr. C.I., data eliberării și emitentul

*** Atenție: NU SEMNAŢI ! Acest lucru îl veți face ulterior în fața unui director al Registrului Comerțului.

Cu dosarul complet – mergeți la unul dintre ghișeele de depunere a acestora. De aici veți fi trimis la Casierie achitați restul taxelor – în valoare de 174 de lei – și vă veți întoarce cu chitanțele și cu una dintre copiile după buletin. De asemenea, aici veți semna și pe specimenul de semnătură.

Apoi dosarul dumneavoastră va ajunge la Registratură Intrări, de unde veți primi o chitanță cu care trebuie să reveniți în 2-3 zile lucrătoare pentru a ridica actele necesare funcționării PFA-ului.

După obţinerea CUI-ului şi a certificatului constatator, în termen de 15 zile aveţi obligaţia de a vă înregsitra la FISC.

Locuitorii din localităţile Lonea, Petrila, Petroşani, jud. Hunedoara, care doresc să se autorizeze ca PFA  au opţiunea de a nu se mai deplasa până la ORC Deva, deoarece în Petroşani funcţionează un birou al ORC, care preia toate cererile şi documentele necesare pentru înfiinţare. Aici, la biroul din  Petroşani se oferă şi asistenţa pentru completarea tuturor formularelor fără nicun cost. Singurul dezavantaj dacă depuneţi actele la Petroşani şi nu la Deva este că durează în jur de 3 săptămâni până veţi primi certificatul de înmatriculare şi autorizaţia de funcţionare, deoarece acest birou are un singur angajat, care in fiecare zi de luni a săptămânii merge la ORC Deva în vederea depunerii documentelor preluate şi astfel durează o săptămână să le preia documente, apoi în urmăatoarea săptămână le duce la Deva şi apoi după încă o săptămână le ridiă de la Deva. Oricum, este avantajos dacă vreţi să scăpaţi de 2 drumuri făcute la Deva.

Procedura de înregistrare, dacă depuneţi actele la Petroşani este următoarea:

1) Vă prezentaţi  la biroul  ORC din  Petroşani, (de marţi până vineri între orele 9-16) cu o copie de buletin, certificată conform cu originalul, asa cum am spus şi mai sus;

2) Completaţi cererea de verificare şi rezervare a disponibilităţii denumirii;

3) Achitaţi taxa de 72 de lei.

4) Tot acum puteţi solicita formularul care trebuie semnat de vecini, pentru a-l avea pregătit.

5) Apoi aveţi de asteptat o săptămână, până când vine dovada rezervării denumirii (O va aduce domnul de la ORC Petroşani în lunea din săptămâna următoare depunerii cererii).

6) În săptămâna următoare depunerii cererii (de marţi până vineri între orele 9-16), vă puteţi prezenta pentru ridicarea acelei dovezi şi depunerea celorlalte acte şi formulare (diplome, atestate, contract de comodat, acordul vecinilor, etc). Acum veţi achita şi restul de bani, adică 174 de lei.

7) Acum veţi avea de aşteptat două săptămâni, pentru că în lunea următoare vor ajunge actele la Deva, se vor analiza în jur de 3 zile, şi apoi vor fi aduse la Petroşani, de unde le veţi putea ridica, tot aşa de marţi până vineri.

După obţinerea CUI-ului şi a certificatului constatator, în termen de 15 zile aveţi obligaţia de a vă înregsitra la FISC.